Sport

Sport

D.E.F.S.

Departamentul de Educaţie Fizică şi Sport se ocupă de tot ce înseamnă sport în Universitatea Bucureşti. Există o gamă foarte variată de sporturi la care vă puteţi înscrie. Pentru unele facultăţi aceste discipline sunt obligatorii, pentru altele sunt opţionale sau facultative.

Disciplinele care pot fi practicate în cadrul Departamentului de Educaţie Fizică şi Sport sunt: Aerobic, Atletism, Gimnastică medicală, Badminton, Basket, Culturism şi Fitness, Dans popular, Dans sportiv, Fotbal, Handbal, Înot, Judo, Karate, Autoapărare, Tenis, Volei, Şah, Tenis de masă. Pentru a te înscrie la una dintre aceste discipline este de ajuns să te duci la profesorul care se ocupă de disciplina respectivă şi să îi ceri să te înscrie. Orarul fiecărei discipline se pune în fiecare an pe site sau este afişat la sălile unde se ţine disciplina respectivă.

Există 10 săli de sport şi terenuri, majoritatea aflate în curtea Facultăţii de Drept (unde se află cantina şi căminele de la Kogălniceanu). În fiecare an DEFS organizează Cupa Bobocilor (cuprinde competiţii la toate sporturile unde se pot înscrie doar studenţii din anul I), Cupa Universităţii (cuprinde toate disciplinele şi se pot înscrie toţi studenţii Universităţii), Crosul Universităţii (ajuns la Ediţia 19), iar în anul 2011 a fost lansat în premieră ASUBSportFest ce cuprinde de asemenea competiţii variate unde pot participa toţi studenții Universităţii Bucureşti.